Radioul public si serviciile
Publicat de administrator pe iunie 23, 2010
Serviciile de informatii. Interne si internationale. Si serviciile pe care RRA le face. Cu ce scop si ce anima postul public de radio in acest demers, mi-e greu sa inteleg.
Am ascultat cu mare atentie interviul pe care l-a difuzat RRA, aseara, timp de 20 de minute, in direct, prin telefon, cu Floriana Jucan. Exact. Acea dna Jucan, ambasadori, servicii, mai recent – Cristian Diaconescu, etc. Introducerea “invitatului” a fost ceva de genul – FJ a publicat in revista X (eu nu vreau sa-i dau numele, e cea patronata de FJ, careia i-a facut reclama RRA 20 de minute) un editorial despre performantele serviciilor de informatii din Romania. Ok. E bine sa scrii si de bine despre ceva, nu? Dar raspunsurile FJ erau incredibile. Vorbe insirate cu voluptate pe unde, de genul “cred ca a contat foarte mult ca Virgil Magureanu a fost unul dintre directorii care au inceput modernizarea SRI” in aprecierea de care se bucura acum institutia, “sursele au fost surse NATO, apoi le-am verificat cu sursele de la SRI”, “eu am avut o sursa la Londra, trebuie sa recunosc”, “intamplarea (in aflarea unor informatii, n.n) poate juca un rol important”, “se poate intampla ca prin intermediul unor relatii de prietenie” un jurnalist sa ajunga la ”concluzii care genereaza ulterior materiale de presa”, “In conturile SRI a intrat o suma mult mai mica (nu 500.000 de lire)…sint cifre confidentiale, daca as preciza cu exactitate, as expune prea mult sursele(?!). Uau…pentru astfel de remarce a consumat RRA 20 de minute de emisie. Si telefonul in roaming al Florianei Jucan, caci chiar ea spunea ca este la Istanbul…
Dar nu a fost numai asta. Un elogiu adus SRI, ofiterilor din servicii. De ce era nevoie la RRA de acest interviu? Cine e Floriana Jucan incat sa conteze atat de tare parerea ei despre profesionalismul serviciilor de informatii, iar postul public de radio sa o bage in seama la ora de varf? Poate Maria Toghina, PDG al SRR, inca, are un raspuns. Ceva in comun cu Floriana Jucan, cum ar fi Colegiul National de Aparare? Poate o fi contat si diploma in drept obtinuta de sefa SRR la Academia de Politie, asa cum se spune? Nu stiu.
Pot intreba si altfel…de ce accepta serviciile de informatii sa fie “reprezentate” de personaje controversate precum Floriana Jucan? Dar nu asta este cel mai important acum. Ci alegerea pe care a facut-o postul public de radio de a promova astfel de personaje, cu tot cu serviciile lor….